Guvernul a decis prin ordonanță de urgență prelungirea până la 30 iunie 2024 a măsurilor de restricționare a importurilor de cereale și semințe din Ucraina adoptate în toamnă, care urmau să expire la sfârșitul lui 2023 și care prevăd că aceste importuri pot fi efectuate numai pe bază de licență acordată de stat în anumite condiții stricte, și a introdus pe lista mărfurilor ucrainene supuse acestei reglementări și făina și zahărul.
Importurile de zahăr ucrainean în Uniunea Europeană (UE) au crescut de zece ori în ultimul sezon, iar tendința de creștere s-a prelungit și la începutul sezonului actual (2023/2024), în detrimentul Braziliei care este pe cale să își piardă poziția de cel mai mare furnizor de zahăr al blocului comunitar, arată datele publicate de Comisia Europeană (CE), transmite Reuters.